Dear enemy of mine.

A treia tentativă de scris şi sper că şi ultima. Începutul mereu îmi dă dureri de cap, mereu suferă la mine. 


  Nici un semn la carte. Azi am terminat o. Trei zile. Îmi lua şi mai puţin dar acum nu e moment bun pentru a căuta scuze patetice de ce nu am terminat o mai repede,când puteam. "Nu plânge sub clar de lună".. de obicei, adică niciodată nu m am dat în vânt după cărţi cu adolescenţi despre vârcolaci sau cu alte personaje principale care suferă de alte anomalii genetice, dar cartea asta m a atras pur şi simplu încă din primele zece minute de când am ţinut o în mână, într o librărie din mall, în Cluj. Ţin să specific asta deoarece, deşi dispuneam de destul buget îmi plăcea să cred că o voi găsi la biblioteca judeţeană din oraşul meu şi că nu voi mai fi nevoită să o cumpăr. da,întotdeuna vin cu idei aşa geniale. Câteva zile mai târziu m am lovit de o veste care m a demoralizat complet "-Nu avem cărţi aşa noi apărute." zise ea. În momentul acela am început să mă urăsc, (bine puţin exagerat) să tâmpesc de faptul că nu am vrut să dau patruzeci de lei pe cartea aceea! 
Şi .. atunci a apărut el. Un prieten foarte special, cum îmi place mie să l consider, mi a dăruit cartea după care tânjeam de atâta amar de vreme. Şi acum, că în sfârşit am citit o, vreau să i mulţumesc încă o dată pentru gestul acesta. 
                                     Mulţumesc Bogdan. 
M am simţit ciudat după ce am terminat o, cum mă simt de fiecare dată când termin o carte care chiar îmi place mult. M am simţit goală, ca şi cum aş fi pierut un prieten. Cred că o voi reciti cu siguranţă zilele ce urmează. 
  Ziua asta pot să spun că m a încercat emoţional. Am terminat cartea de dragoste, după care am găsit un film la televizor, culmea; tot despre acest subiect. Era vorba despre mai multe femei, ajunse la vârste înaintate care şi spuneau poveştile de dragoste şi nu numai. Vorbeau despre viaţă; despre cum arăta viaţa lor când erau tinere şi fără nici o obligaţie, şi cum arăta acum. A trezit în mine nişte stări pe care nu le am mai încercat demult. 
  E ciudat. Înainte puteam scrie despre ce vroiam (bine,şi acum pot doar că e altfel.) eu, fiindcă eram sigură că nimeni nu trage cu ochiul pe aici şi azi am aflat exact contrariul. M a surprins şi faptul când am intrat pe site, că  mi s a mărit numărul de 'urmăritori' .
                                       -Sunt citită.-
Scriu foarte rar pe blog, recunosc. Scriu când am nevoie şi când simt nevoia să mă descarc. 
  Nu se poate să închei fără să spun şi cum a fost anul acesta pentru mine. Anul acesta a fost .. wow. A fost grozav, cu foarte multe surprize plăcute. Unul dintre cei mai buni ani ai mei de până acum. Nu vreau să se termine dar sunt conştientă că orice lucru,bun, nu ţine la nesfârşit şi cine ştie; poate că 2011 îl va depăşi pe 2010 la evenimente, şi nu numai. Oricum, e o şansă spre un nou început. 
Am cunoscut multe persoane care, pot să spun că într adevăr mi au schimbat viaţa. Persoanele intră şi ies din viaţa ta. La mine au intrat şi au ieşit cum au avut chef. Mi am lărgit cu mult cercul de prieteni, am învăţat să privesc lucrurile şi din perspectiva altcuiva, am învăţat să devin mai bună. Am fost la nişte evenimente la care, înainte nici nu mi trecea prin cap că pot să merg. Anul ăsta a fost primul meu an în calitate de 'peninsulară' şi nu va fi şi ultimul. Anul ăsta l am întâlnit, pentru prima dată pe Mihai, un prieten bun cu care vorbesc de ceva timp. Anul ăsta i am văzut pe Haggard live, aici în oraşul meu. Anul ăsta am devenit mai puternică. Pot să văd mai clar; să gândesc mai clar lucrurile. Am învăţat chestii noi, cum ar fi să joc şah şi table. Anul ăsta a fost doar începutul către o mare de posibilităţi care mă aşteaptă. Poate că acum sunt pregătită să am un prieten :))
 Poate că eram de ceva vreme, doar că nu vroiam să recunosc acest lucru, nu vroiam să cred despre mine că sunt vulnerabilă din punctul ăsta de vedere. Niciodată nu m am axat pe ideea că dacă nu am un iubit, nu pot fi fericită. Acum mi a spus o prietenă "-Vreau să am pe cineva să pot iubi."
       
  Da, cred că şi eu îmi doresc lucrul ăsta, doar că până acum nu vroiam să recunosc chestia asta.